Marea Britanie a demarat controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din Uniunea Europeană, la trei ani după ce a ieșit din piața unică și la opt ani după ce a votat în favoarea ieșirii din UE, transmite Reuters.
Surplus record pentru Uniunea Europeană în comerțul cu produse agroalimentare, cel mai mare debușeu fiind peste Canalul Mânecii.
Mii de persoane au manifestat, sâmbătă, în centrul Londrei, cerând ca Regatul Unit să revină în Uniunea Europeană.
Certificatele care atestă vaccinarea împotriva Covid-19 emise de Marea Britanie și Armenia sunt echivalente cu certificatul digital Covid al UE, potrivit unei decizii anunțate de Comisia Europeană joi.
Gigantul american din domeniul bancar JPMorgan Chase continuă să transfere active din Londra la Frankfurt post-Brexit, fiind așteptat să mute active în valoare de peste 200 miliarde de dolari până la finele anului.
Deși nu este bază directă pentru oferirea de produse financiară ale industriei de profil britanice către clienții europeni, UE și Regatul Unit al Marii Britanii au semnat un memorandum cu privire la serviciile financiare.
Multe aspecte ale relației dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană după încheierea perioadei de tranziție rămân incerte, dar unele lucruri care se vor schimba de la 1 ianuarie 2021 sunt cunoscute. BBC face lista celor mai importante aspecte la care oamenii trebuie să se gândească dacă vor să călătorească între Marea Britanie și Europa.
Asociația Constructorilor Europeni de Automobile a transmis că acordul semnat de UE și Marea Britanie va permite sectorului auto să evite efectele catastrofale ale unui Brexit „haotic”.
Bursele europene cresc joi pentru a treia ședință consecutiv, în condițiile în care investitorii așteaptă anunțarea oficială a unui acord între UE și Marea Britanie. Numeroase surse citate de presa internațională susțin că acordul este iminent.
Uniunea Europeană și Marea Britanie ar putea anunța un acord privind relațiile post-Brexit în următoarele ore, susțin surse diplomatice citate de presa internațională.
Charles Michel, președintele Consiliului European, a declarat că Uniunea Europeană nu se va pierde cu firea având în vedere că discuțiile cu Marea Britanie privind un acord comercial post-Brexit sunt aproape de apogeu, relatează BBC.
Premierul britanic Boris Johnson și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au cerut negociatorilor pentru Brexit să reia duminică negocierile, într-o ultimă încercare de rezolvare a divergențelor semnificative, transmite Reuters.
Uniunea Europeană și Marea Britanie trebuie să ajungă la un acord privind relația post-Brexit înainte de începutul lunii noiembrie, iar Blocul nu trebuie să accepte o înțelegere proastă doar de dragul de a ajunge la un compromis, a declarat duminică ministrul francez pentru Europa și Afaceri Externe.
Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a stabilit, joi seară, o serie de excepții pentru cetățenii care vin din țări cu indice mai ridicat de infectare cu noul coronavirus decât al țării noastre. Autoritățile au decis însă suspendarea zborurilor spre și dinspre România, efectuate de operatorii economici din aviație, dinspre și spre statele prevăzute în lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, cu excepția celor spre și dinspre statele membre ale Uniunii Europene, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Emiratelor Arabe Unite și Qatar.
Premierul britanic Boris Johnson și șefa Executivului Uniunii Europene, Ursula von der Leyen, au convenit sâmbătă, în timpul unei discuții telefonice, să intensifice negocierile pentru ”a elimina lacunele semnificative” care împiedică încheierea acordului comercial, transmite Reuters.
Gigantul american din domeniul bancar JPMorgan Chase se află în plin proces de a transfera active de aproximativ 200 miliarde de euro din Marea Britanie la Frankfurt în urma ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, mutare care va propulsa subsidiara germană în rândul celor mai mari bănci din această țară în funcție de active.
Ministrul irlandez al justiției, Helen McEntee, a respins duminică acuzațiile premierului britanic Boris Johnson potrivit cărora Uniunea Europeană amenință să instaureze o blocadă în Irlanda de Nord, după o săptămână de tensiuni între Londra și Bruxelles.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, afirmă că Macedonia de Nord și Albania ar trebui să fie invitate pentru aderarea la Uniunea Europeană, după ce în toamnă a exprimat obiecții importante.
Marea Britanie dorește o relație stabilă cu Uniunea Europeană pentru “decenii” în ceea ce privește accesul la serviciile financiare, potrivit ministrului britanic de finanțe, Sajid Javid, care a primit însă o replică demoralizantă de la Bruxelles.
Parlamentul European a ratificat, în această seară, la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Ministrul de Finanțe britanic intenționează să dubleze creșterea economică a Marii Britanii după Brexit, la 2,75%, de la 1,3% în prezent.
Partidul Conservator din Regatul Unit al Marea Britanii este creditat de exit-poll-uri cu victorie în alegerile parlamentare. Premierul Boris Johnson se profilează câștigător după ce a candidat pe o platformă care vizează scoaterea țării din Uniunea Europeană, în acord cu rezultatul referendumului din anul 2016. Lira sterlină câștiga peste 2,5 procente față de dolarul american și se tranzacționează la cel mai tare nivel din ultimul an și jumătate.
Premierul britanic Boris Johnson prezintă astăzi înțelegerea pentru Brexit pe care a convenit-o cu UE, și este așteptat un vot care dacă va fi favorabil va deschide calea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până la finalul lunii.
Guvernul britanic cere retailerilor să fie pregătiți pentru eventualitatea unui Brexit fără acord, dar provoacă nemulțumire în industria de profil, șefii lanțurilor de supermarketuri afirmând că nu va fi vina lor dacă oamenii nu vor găsi pe rafturi tot ce vor dori.
Camera Lorzilor a votat proiectul de lege care împiedică un Brexit fără acord. Premierul Boris Johnson, obligat să ceară la Bruxelles prelungirea termenului.